Pasiunile mele Psihologie

Călătoria eroului

De pe 09/03/2018
Timp de citire 3 minute

Timp de citit: 3 minute

Sosește o vreme în viață când alegerile egoiste, bazate pe o dinamică învechită trebuie să înceteze. Sosește o vreme în viață când simți din interiorul fiecărei celule că trebuie sa faci o schimbare. Una radicală! O schimbare care presupune înlăturarea hainelor vechi, viziunilor, viselor care cândva păreau mărețe. Relicve istorice! O schimbare care presupune golirea în vederea umplerii. O schimbare care naște un amestec de trăiri interioare. De la frică și anxietate, până la curaj și determinare. De la dorință de fugă, până la trăirea plenară a unui sentiment-viitor că totul este bine. Și că se așterne spre împlinirea celor mai înalte misiuni. Și precum o corabie aflată în larg, în mijlocul unei furtuni teribile, te observi pendulând între frica de a plonja în necunoscut și încrederea exuberantă că totul este așa cum trebuie să fie. Pendularea asta naște dinamica mingii de ping-pong. Te înnebunește! Îți vine să te sui pe pereți! Să urli din toți rărunchii! Să fugi mâncând norii! Să te ascunzi la câțiva metri sub pământ! Toate! Însă degeaba! Sentimentul persistă atâta vreme cât asumarea deciziei este evitată și amânată.

Dacă vrei să trăiești, trebuie mai întâi să mori! Așa încep mai toate prelegerile admirabile ale lumii new-age. Cât de dispus ești cu adevărat însă să treci prin această moarte? Numai rostirea acestui cuvânt naște fiori pe șira spinării și ridică firele de păr din cap! „Cum să mor ca să trăiesc?” te poți întreba, neștiind că dincolo de frontierele morții rezidă libertatea lăuntrică cea mult visată, invocată și des râvnită. Cât de deschis ești în fața evenimentelor menite să te facă una cu pământul, să te zdrobească până devii cioburi, în fața cărora să te arunci conștient, asumat și cu demnitate, știind că au efectul „halucinant” al transformării?

Transformarea înseamnă moarte. Iar moartea înseamnă renunțarea la căldurica ce ține drept confort și aruncarea riscantă într-un abis necunoscut. Saltul în oceanul morții se poate face îmbrăcat, însă ritul de trecere prin lumea de dedesubt presupune înlăturarea hainelor conștiinței mucezite și întâlnirea cu demonii interiori. Lumea mitologică din forul lăuntric “este complexă și conține multe aspecte”. Monștrii, intrigi, zei și zeițe, conflicte și războaie. Iar călătoria eroului ce ești te împinge către integrarea fiecărui aspect.

Călător drag, experiența morții se întâmplă zilnic, cu fiecare expir. Și da, poate că doar la un nivel superficial! Imaginează-ți însă cât de netedă ar putea fi calea dacă ai alege conștient aceste morți zilnice. Dacă ai alege conștient să explorezi tărâmurile fascinante ale minții și dacă ai alege să te eliberezi din închisoarea pe care singur ai desenat-o și i-ai devenit partizan! Imaginează-ți sentimentul de libertate în urma descătușării de sub sclavia fricii, neîncrederii, îndoielii, vinii și rușinii care ți-au împietrit chipul și pecetluit mintea!

Simplitatea doriană a spiritului tău și dorința nesecată de evoluție par a-ți pune bețe-n roate. Când ziceai că-i bine, na că se-ntâmplă ceva! Faliment, accident, boală, divorț, sau alte consecințe ale comportamentului învechit ce se cer, prin diverse evenimente „fatidice”, a fi înlocuite. Însă poți avea o privire obiectivă asupra magnitudinii colapsului existențial, sau este mai la îndemână să dai vina pe ceilalți, pe Providență, pe familie, sau pe vecinul care a parcat aiurea? Vezi tu, dragă călătorule, tot ce stă sub puterea văicărelii, amânării și neasumării îți dictează drumu-n viață. Iar dependența față de acest familiar nesănătos, un târâm al falsei certitudini și securități, te lasă într-o mare a pustietății lăuntrice. O zonă goală pe care începi să o umpli cu mâncare, sau alte activități compulsive. Ce „performanță”!

Și uite așa se naște atașamentul!

Atașamentul față de viața nenorocită, pustiită, violată zilnic de propriile gânduri incontrolabile și de acțiunile inconștiente. Atașament în fața căruia te simți precum șoarecele prins pe roata-i de tortură. Și sosește din nou acea vreme când te vezi nevoit să faci o schimbare radicală: fie te ridici, te scuturi și mergi mai departe pe calea eroului conștient, fie te adâncești și mai mult în groapa pe care, cu fiecare secundă a vieții trăită inconștient și la mila hazardului, continui să o sapi. Ce alegi?

Și ține minte că și a nu alege, tot o alegere rămâne!

TAG
Articole asemănătoare