Despre mine

Timp de citit: 4 minute

Cine sunt eu? Care îmi este locul pe această minunată planetă? M-am născut doar că să fiu un sclav pe plantaţia industrială sau există un scop măreţ în spate? Mă aflu aici doar că să acţionez mecanic, să mă căsătoresc la fel de mecanic sau să perpetuez specia? Cine este şi unde se află Divinitatea Atotputernică, creatoarea lumilor văzute şi nevăzute? De ce mintea umană este capabilă de atât de multe lucruri frumoase şi înălţătoare, însă o folosim atât de puţin? Reprezintă spiritualitatea, așa cum este exprimată astăzi, cheia către rezolvarea tuturor conflictelor interioare sau ne folosim de ea doar ca să umplem golul istovitor din interior care ne bântuie de generații?

Misiunea vieții, a fiecăruia dintre noi, este evoluția. Doar evoluând putem răsplăti viața și o putem onora așa cum se cuvine. Evoluția, în ceea ce mă privește, a început acum câțiva ani și continuă în fiecare secundă a vieții, ceea ce îmi întărește credința că întotdeauna vom găsi straturi mai profunde de dezgropat, aprofundat, integrat și însușit. Călătoria descoperirii de sine a început pe meleagurile autohtone, s-a mutat mai apoi în jungla peruană, Olanda, India, Nepal și Africa. Locuri dragi mie, care au aprins artificii la nivelul sufletului și schimbări la nivelul percepției. Fiecare călătorie m-a pregătit și m-a șlefuit. Cunoașterea dobândită prin experiență și impulsul lăuntric de a împrăștia cunoaștere, s-au materializat în blogul Ayascend.

Cele mai apreciate, dar și cele mai intense instrumente pentru dezvoltare personală dragi inimii mele, au devenit misiunea mea personalăȘamanismTantra Yoga Tradițională din Nepal și Kundalini Yoga. Și pentru că drumul ulterior călătoriilor subtile m-au adus în brațele psihologiei analitice, articolele pe care le scriu, ating mai subtil sau mai concret și planul mental din perspectiva analizei cognitive. Până de curând, mai exact luna martie 2018, am susținut clase de yoga și diverse sesiuni pentru dezvoltare personală în cadrul studio-ului Yogascend. Mi-am încetat activitatea pentru o perioadă nedeterminată deoarece simțeam că dincolo de toată cunoașterea, să îi zicem “împrumutată”, există ceva mai mult, un miez de adevăr personal care mă așteaptă să îl descopăr. În solitudine, m-am dezbrăcat de tot ce am cunoscut. Mi-am luat copilăria la puricat, mi-am permis să descopăr amintiri și afecte dureroase. Le-am analizat, le-am înțeles, am trăit durerea și le-am lăsat să se exprime. Mi-am analizat comportamentele, gândurile și am descoperit ce stă la baza impulsurilor copleșitoare. Mi-am analizat visele din ultimii doi ani și am pus cap la cap fiecare piesă din puzzle care mi-a fost, într-un mod spontan si natural, transmisă într-un mod ingenios pe tărămul oniric.

Am ales să transpun o mare parte din experienţele personale, precum şi cunoaşterea dobândită, în paginile acestui blog. După multe cugetări, după nenumărate călătorii interioare cu ajutorul fiecărui instrument ce aparţine uneia dintre filozofiile de mai sus precum și al psihologiei, am ajuns să trăiesc conform unui adevăr personal. Poteca bătucită pe care rătăceam, unde nu se ivea nicio cale de ieşire, a devenit acum un tărâm magic – tărâmul făgăduinței. Ţesătura timpului se formează acum armonios şi expresiv. Mă iubesc, mă onorez şi mă apreciez pentru ceea sunt, exact aşa cum sunt. Ştiu că sunt rezultatul unui amestec, acum omogen, dintre lumină şi întuneric. Ceea ce este foarte frumos! Ştiu că sunt mai mult decât un trup amărât care acţionează sub climatul fricii şi al nesiguranţei, precum și al trecutului umbros. Acestea din urmă sunt consecinţele necunoaşterii de sine. Sărăcia, degradarea, boala, moartea prematură, se nasc în urma acceptării tacite, în fuziune cu inerţia şi ignoranţa, care au pus stăpânire pe rasa umană. Acum ştiu că fără a scormoni şi aprinde focul vieţii în fiinţele noastre nu vom fi decât martorii unui dezastru absurd.

Aşadar, aleg să deschid umbrela statutului de nobil garant al păcii şi să răspândesc cunoaşterea acumulată în ultimii șase ani. Aleg să rămân ferm stabilizată în starea de conştienţă infinită şi să fiu canalul prin care cunoaşterea esenţială curge către cei care sunt pregătiţi pentru eliberare. Aleg să gust, alături de voi, din beatitudinea unei vieţi autentice şi spirituale.

Notă: multe dintre materialele conținute de acest blog pot părea contradictorii la prima vedere, însă ele nu fac decât să înșiruiască transparent calea pe care am colindat. Unele piste, care poate inițial păreau mărețe, s-au dovedit ulterior a fi doar niște piedici în calea trăirii adevărului personal. Chiar și așa, ele m-au ghidat către mine și către o cunoaștere mai profundă. Către ceea ce sunt și gândesc astăzi. În acest sens, niciun articol mai vechi, de pe vremea când încă credeam că tot ce zboară în zona spirituală se și mănâncă, nu va fi șters.