Feminitate Pasiunile mele

Ea a crezut că poate așa că a făcut-o

De pe 11/11/2016
Timp de citit: 4 minute

De ceva vreme mă aflu în curăţări. Interne, externe, pe toate planurile. Văzute şi mai puţin văzute. Eliberez şi mă eliberez. Fac loc noului. Las, las să plece, nu vreau să mai ţin cu dinţii de nimic. Oricât de dureros ar fi, scrâşnesc dinţii, mă scutur şi merg mai departe. Vreau mai mult de la mine, mai frumos, mai curat, mai integru, mai uman. Vreau să fac pace cu trecutul, într-un mod amiabil, evident. Nu mi-e duşman. Oricât de hidos ar fi, este al meu şi m-a adus astăzi, aici. În acest punct, de-o vibraţie uluitoare.

În interior tot curăţ de cinci ani. Mor şi renasc, alături de fiecare inspir sau expir. A sosit însă şi momentul exteriorului. Aprind lampa şi luminez de jur împrejur, să văd astfel ce îmi este de folos sau nu. Luând toate boarfele la rând, îmi dau seama că nu mai rezonez cu ele. Ba chiar mă umflă rasu’, de cum am putut purta acele haine. Apoi mă umflă plansu’ de toată energia consumată haotic, fie ea sub forma banilor sau alta. “Ce-mi trebuiau toate astea?”, mă-ntreb printre suspine. Nu trece mult că aflu şi răspunsul… ascundeau fragmentarea interioară. Atunci când nu te simţi întreg pe interior, cauţi să lipeşti bucăţile dezordonate din tine, evident că inconştient, în exterior. Nu te învaţă nimeni că interiorul, reflectă exteriorul. Nici la şcoală, nici acasă sau la biserică, nici în cluburi, sau la servici. Astfel, tot ceea ce vedem în faţa ochilor este goana oarbă după poleitul exteriorului. Doar că, această poleială te mănâncă de viu, precum un pantof grosolan roade un picior fin. Ne mănâncă de vii pe noi, planeta şi toate resursele. Asta dacă vrem să acceptăm o privire de ansamblu, aceea care ilustrează crudul adevăr în care toţi suntem UNA şi orice ne-am face nouă, are repercursiuni şi asupra celorlalţi, implicit a mediului. Realitatea actuală înfăţişează o societate muribundă, lipsită de sens şi de direcţie, aflată la “mila providenţei”.

Implic şi mai tare energia saturniană în această curăţare şi mă pun faţă în faţă cu toate acele momente pe care mi le amintesc din trecutul înnegurat al fiinţei mele. Mai exact: când am cumpărat acele haine, cum eram? Ce simţeam? De ce o făceam? Ce voiam? Aduc din culise şi fotografii ale acelor momente. Şoc şi “groază”! Pe principiul “keep it simple” (simplitatea exprimării în acest caz), eram un EU fals, condus de un sistem ireal de credinţe, la care aderasem orbeşte. Acel EU era condus de toate rănile ascunse sub preş şi împinse voit, sau mai puţin voit, în sfera subconştientului. Un EU căruia îi era frică să stea cu sine, în solitudine, să deschidă toate sertarele minţii sau alte vieţii şi să trieze: ce îi aparţine şi ce nu, ce vrea şi ce nu, cine este şi cine nu este. Un EU plin de dependenţe şi comportamente compulsive care hrăneau caria ce rodea sufletul. Un EU care era orientat doar către exterior, care respira inuman de puţin, care era încarcerat în meandrele “labirintoase” ale minţii. Un EU cu zeci de măşti, care mai de care mai “iscusite”. Masca pe care o purtam acasă, o alta la muncă, alta cu prietenii şi tot aşa. Doar aveam nevoie de confirmări. Pentru asta trebuia să îmi iau rolul în serios. Unul cât mai incitant şi cât mai ieşit din comun, astfel omagiile erau şi ele pe măsură. Sunt sigură că vă sună foarte familiar. Toţi o facem, sau am făcut-o. Confirmările pe care le căuta acel EU, erau izvorâte din lipsa acută de încredere şi din lipsa stimei de sine. Valoram zero prin ochii mei. Durea cu strigături, astfel căutam pansamente în ceilalţi. Dacă ceilalţi nu se aflau în imediata apropiere, ieşeam să îi caut. Kilometri de prietenii false, cu aspecte găunoase, am legat şi am suportat tocmai pentru a primi ce îmi lipsea. Doar că, ghici ce? Nu primeam nimic real de fapt, ci doar alte gogoşi aerate, alte minciuni care hrăneau aceeaşi iluzie şi aceeaşi fragmentare interioară. Cam la fel ca şi în cazul medicamentelor. Le iei, îţi trece durerea pe moment, după care îşi pierde efectul, iar urgia revine. Un EU care se punea la zid pentru orice greşeală. Un EU care căuta năluci de înfăţişat, orbit fiind de stereotipurile expirate ale societăţii. Un EU care se deghiza, adică machia, precum un clovn de la circ, deh, doar aşa intra în rândurile cremei spumoase.

Acest EU, a fost binecuvântat cu câteva greutăţi şi provocări care l-au scos de pe şina cea falsă şi l-au pus faţă în faţă cu întrebările existenţiale ale vieţii. Acest EU a intrat astfel în carantină, a fost despuiat la popoul gol şi pus în cele mai rafinate esenţe spirituale pentru a fi devirusat. Ceea ce a rămas în urma acestui proces, este un alt EU: autentic, vindecat, cu trecut acceptat şi îmbrăţişat, care trăieşte într-o metamorfoză permanentă cu sinele divin şi mediul înconjurător. Noul EU nu mai are nevoie de validări pentru că ştie cine este. Noul EU este simplu, conştient de sine şi măreţia sa interioară. Hainele, grimarea, poleiala nu mai reprezintă nimic. Valoarea sa nu este dată de acestea din urmă. Este conştient de faptul că s-a format din omniprezent pentru a avea o prezenţă în timp şi în spaţiu, cu unic scop evolutiv. S-a trezit că nu mai este chinuit de dorinţe şi că se află într-o stare de pace lăuntrică. A acceptat invitaţia la asumare, creştere şi inălţare, astfel s-a reintegrat ca picătură cosmică individuală în oceanul sublim şi infinit al conştiinţei supreme, acolo unde iubirea străluceşte în sanctuarul devoţiunii sale.

TAG
Articole asemănătoare