Călătorii inițiatice Jurnal

Jurnal de Nepal

De pe 26/10/2017

Acum un an pe vremea asta spuneam DA unei călătorii spirituale lăuntrice numită Kundalini Tantra Sadhana. Alegeam la momentul respectiv să ţin un jurnal public despre trăirile născute în urma practicilor din zona Tantra şi Kundalini Yoga, timp de patruzeci de zile. Astăzi, la un an distanţă, am ales să spun DA unei călătorii fizice în locul de origine al Tantrei – Nepal.

Timp de 6 săptămâni voi adulmeca cu nesaţ experienţe şi cunoaştere, menite să îmi îmbogăţească viziunea despre Tantra, implicit Kundalini Yoga. Ceea ce a ajuns prin ţările de vest sub emblema tantra, reprezintă doar o mică parte din acest sistem complex şi deseori se opreşte, sau chiar se confundă cu Kama Sutra (scriere indiană despre sexualitate, datată în preajma secolului al II-lea). Mai limpede spus, se învârte doar în jurul sexualităţii. Din păcate, în acest mod se pierd multe aspecte din vedere şi, mai mult decât atât, ceea ce iniţial este zămislit să ne elibereze, de fapt de înlănţuie. Adevărata cunoaştere necesită dorinţa de plonjare în adâncurile necunoscutului, călătorii lungi pe meleagurile mamă ale subiectului respectiv (în cazul de faţă tantra). Asta pentru că o ştiinţă atât de complexă precum Tantra, nu se poate deprinde din cărţi. Fără atingerea unui maestru şi studiul alături de acesta, conţinut fiind şi de experienţe menite să faciliteze depăşirea limitărilor/temerilor lumii fenomenale, nu facem decât să creăm o bulă imaginară despre ceea ce înseamnă tantra. Şi mai trist este atunci când dăm mai departe o cunoaştere lacunară, bazată doar pe învârtirea unor informaţii conceptuale agonisite din tone de cărţi, bazate la rândul lor pe experienţa şi viziunea alor oameni.

Ambiţia veritabilă a Scorpionului înnăscut ce sunt, în fuziune cu originalitatea şi setea de cunoaştere autentică redată de semnul afişat pe cuspida ascendentului (Vărsător), nu-mi permit să adopt surogate. E ceva ce mă revoltă, e ceva contrar naturii mele. Aleg şi mă angajez astfel, că atâta vreme cât voi dăinui pe acest pământ, să cutreier lumea-n lung şi-n lat dacă este nevoie, pentru a aduce sub ochii conştiinţei umane informaţii reale, cât mai aproape de adevăr, expuse mai apoi cât mai obiectiv, fără nicio încercare voită de schimbare a nuanţei informaţiei originale.

jurnal de nepal ayascend Ştiu şi simt că mulţi dintre voi aţi fost şi sunteţi alături de mine pe acest drum. Simt susţinerea voastră, încurajările, temerile, lacrimile, sau bucuria. În acest context, voi ţine un jurnal de călătorie pe perioada şederii mele în Nepal. Voi expune trăirile mele, acţiunile, sau orice va fi să iasă la suprafaţă în aceste şase săptămâni. De ce o fac? Pentru mine, pentru voi, pentru noi. Pentru că ştiu că povestea mea, nu este mai puţin povestea ta. Pentru că ştiu că rostind experienţele mele, cuvintele pot atinge multe suflete şi pot naşte multe revelaţii. Pentru că este nevoie de mult mai multă autenticitate în sfera informaţională şi pentru că încurajez oamenii să se deschidă în vulnerabilitate în faţa altor oameni.

Revin cu primele gânduri şi trăiri aşternute în scris chiar în acest weekend. Pe curând!

 

Luni, 30 octombrie

Prima zi în Nepal vine la pachet cu un lung şir de emoţii. De când încă am intrat pe poarta ashramului aseară, am simţit un puternic imbold să fug. Să fug, mâncând norii! Am pus-o pe seama oboselii şi irascibilităţii crescute în urma zborurilor lungi. Am fost condusă în camera care-mi va fi uter conţinător pentru următoarele săptămâni. Şi pe bună dreptate am numit-o uter! Nu e mai mare de atât! O cameră minusculă, cu un pat pe măsură. Pereţii ţin mai degrabă umbră în zilele călduroase de vară, căci acum nu-şi aduc nicio valoare temperaturii ambientale. Nu cred că-s mai mult de 10 grade în interior, astfel încât ţinuta de somn conţine multe haine, căciulă şi glugă bine înfiptă peste. Când şi când eşti trezit de şobolanii care încearcă să îşi găsească un loc confortabil şi călduros printre foile de placaj ce ţin loc de pereţi.

Este de departe cel mai chinuitor loc la care m-am expus! Şi nu, nu fac această descriere transparentă a ceea ce înseamnă şi implică o astfel de călătorie pentru a mă victimiza. Am ştiut în ce mă bag din ziua în care am ales să fac această călătorie. Pe de altă parte, nu este nici pe departe prima incursiune de acest gen, într-o lume uitată sau neatinsă de civilizaţie. Am ales însă să ţin acest jurnal, fără nicio exagerare, umbrire, sau înflorire tocmai pentru a ajunge la fiecare dintre voi emoţia exact aşa cum am trăit-o eu. Fie că a fost jungla amazoniană, fie că a fost India, Nepal sau Africa, acest gen de experienţe te îmbogăţesc aşa cum nicio alta nu ar putea-o face. Să te expui într-o lume total diferită de a ta, cu mâncare minimală şi fără gust, în condiţii insalubre, te îmbogăţesc mai mult decât pare la prima vedere. Mi s-a dovedit asta de atâtea ori şi am încredere că şi acum se va întâmpla asemenea. Acest tip de expunere ascetică, deschide toate căile pe care singuri, cu sau fără conştienţa momentului, le-am ferecat. Căile către tine însuţi – the real YOU!

Revenind la subiectul vedetă al acestei zile – emoţiile – adaug că au fost copleşitoare şi uşor fără sens, aş spune. Am plâns zdravăn uitându-mă în viitor şi imaginându-mă trăind astfel atâtea săptămâni. M-am simţit abandonată, undeva într-o lume lipsită de sens şi grotească, deşi chiar eu am ales să plec. M-am simţit ruptă în două, rătăcind în celălalt colţ al planetei, departe de jumătatea mea. M-am regăsit băltind într-un butoi al confuziei şi rumegând întrebări de genul “ce caut eu aici?”. Deşi ştiu foarte bine ce caut, însă dincolo de percepţia conştientă, iată că zace o mare zarvă emoţională, un vulcan ce a erupt şi căruia îi permit să îşi prelingă lava fierbinte şi istovitoare pe obrajii stacojii. Am incredere că în zilele următoare voi afla natura erupţiei precum şi ce a stat de fapt la baza ei. In mod cert, viaţa într-un ashram nu este deloc uşoară!

Cam atât despre ziua de azi. Pe mâine, când voi reveni cu noi realizări de pe câmpul de reflecţie.

Marţi, 31 octombrie

O nouă zi, o nouă energie, o nouă perspectivă. Asta aş spune dacă m-ai pune să redau în câteva cuvinte rezumatul zilei de astăzi. Deşi a fost o noapte grea, friguroasă, în care am fost trezită de nenumărate ori de şobolanii care alergau de bezmetici pe sub podea, sau prin cameră (greu de dat seama unde erau exact, dar erau!), ziua a luat o turnură plăcută. Pentru că am ajuns la ashram mai devreme cu 3 zile înainte de începerea cursului de Tantra Yoga, am pătruns chiar în ultimele zile pline de examene şi emoţii ale studenţilor cursului precedent. Astăzi a fost ceremonia de final, moment în care fiecare a adus un plus de valoare, unii performand yoga, kirtan, alţii arătându-şi recunoştinţa în felul lor unic. Evident că am intrat într-o energie tare drăguţă văzându-i atât de stângaci din pricina emoţiilor, precum fericiţi şi împliniţi. Cumva, m-a transportat înapoi în timp, când eram în aceeaşi ipostază după teminarea primului curs acreditat pentru a deveni intructor de Kundalini Yoga.

Starea mea de bine a fost şi mai mult irizată în momentul în care am aflat că pot schimba camera, datorită eliberării acesteia de unul dintre foştii cursanţi. În sfârşit, “no more rats!”mi-am spus. Şi aşa a fost! Am avansat la condiţii puţin mai umane: o cameră situată într-o clădire din beton, cu pereţi din cărămidă, nu placaj de lemn, cu o toaletă pe hol, nu în “fundu’ curţii” după cum ar spune bunica. Bonus, din pat am o vedere absolut incredibilă către vârfurile semeţe ale Himalayei. Ce să-ţi doreştimai mult? 🙂

Închei prin a mă declara recunoscătoare pentru minunile acestei zile, precum şi pentru provocările emoţionale de ieri. Pe curând!

Vineri, 3 Noiembrie

M-am trezit devreme, după un somn tare lung și odihnitor. Ochii mi-au fost încântați de un răsărit superb, pe fundalul contopirii cerului cu pământul. Este pentru prima oară de când mă aflu aici când cerul este total lipsit de nori, astfel încât poți admira în voie piscurile cele mai semețe ale Himalayei. Privesc cu nesaț acest tablou ireal de real și sună clopoțelul în semn că suntem invitați să ne începem practicile yoghine de dimineață. Ne pregătim cum putem mai bine pentru ceremonia de inițiere ce va avea loc mâine, la unison cu luna plină. Mă bucur enorm și sunt recunoscătoare că am poposit într-un loc în care am găsit oameni cu viziuni în tandem cu mine și viziunea mea proprie. Oameni cărora aparent le lipsește cultura educațională, însă sunt ticsiti cu o sumedenie de cunoaștere esoterică. Și mă întreb eu din nou: care dintre cele două este mai relevantă în viață?

Luna plină de mâine, conform astrologiei vedice, se formează în sectorul de cer numit Bharana Nakshatra, sau steaua pantecului. Analizând simbologia observăm că Bharani reprezintă energia feminină în forma sa pură, tantrică, și este corelată cu energia sexuală, care corect dirijată, apreciată și păstrată, poate naște vindecări, precum și regenerări. Aflându-mă pe tărâmuri atât de spirituale, unde oamenii nu fac acțiuni și nu iau decizii înainte să consulte cerul și pozițiile astrale, ceremonia tantrică de inițiere a fost setată pentru această zi. O mare onoare, îndrăznesc să spun! Această luna plină este una dintre cele mai speciale și mult așteptate din întreg anul, iar populația din Nepal, precum și cea din India, sărbătoresc această zi într-un mod încântător.

Dupa cum menționam mai sus, ne pregătim cum putem mai bine pentru acest moment unic. Dacă ziua de ieri, precum și cea de miercuri, au fost dedicate corpurilor subtile, astăzi a sosit vremea pentru curățarea fizică. “Shitty day”, după cum mă amuz eu ori de câte ori trec prin acest procedeu, sau Shatkarma, după cum este denumită în Hatha Yoga Pradeepika. Poate că vă întrebați în ce constă? Sunt șase tehnici de purificare. Unele dintre ele sunt făcute zilnic, în fiecare dimineață, înainte de sesiunea de yoga și pranayama. Altele se fac puțin mai rar. Jala Neti, este una dintre cele mai dese practici. Constă în curățarea în căilor nazale. Într-o cană specială (Neti pot), se pune apă călduță și sare, apoi se introduce cilindrul cănii într-o nară, stând într-o poziție ușor aplecată, iar apa va curge pe cealaltă nară. Urmează apoi Danta moola dhauti, sau spălatul pe dinți în traducere românească. Mai apoi curățarea limbii, urechilor, ochilor. Dacă cele menționate mai sus le facem zilnic, Shankhaprakshalana precum și Jala Basti, adică curățarea sistemului digestiv precum și curățarea colonului, ideal ar fi să nu se facă mai des de două ori pe lună. În ce constau și aceste tehinci? Primul caz, curățarea sistemului digestiv, presupune îngurgitarea unui litru, sau doi, de apă caldă cu sare și cu lămâie. La final, vărsarea se produce aproape instantaneu. Cel de-al doilea caz, presupune același lucru, numai că se va bea în reprize, iar între acestea se fac anumite asane menite să pună compresie pe abdomenul inferior. Reprizele se repetă până când curățarea colonului ajunge în punctul în care atunci când mergi la toaletă, scaunul este reprezentat de apă curată. Presupun că acum înțelegeți de ce “shitty day”. 🙂

Revin mai târziu cu povești proaspete și esențe eterate din laboratorul spiritului. O zi plină de minuni să avem!

 

 

7 Noiembrie

Programul este destul de încărcat și îmi vine uneori aproape imposibil să scriu. Și nu doar din lipsa timpului, ci și din cauza profunzimii propriului meu proces. Încă de când am ieșit pe ușa apartamentului în care locuiesc, mi-am spus că mă voi adresa acestei călătorii în primul rând pentru propria creștere, pentru propria vindecare. Personal, cred că atunci când stai în fața unor suflete și încerci să dai mai departe o cunoaștere, este imperios necesar ca tu să fi lucrat cu tine și, mai ales, să fi trecut prin propriul tău proces de vindecare înainte de a-l propovădui. Revenind la intenția pentru această călătorie… a fost una asumată: aceea de a-mi da voie să trăiesc orice emoție s-ar naște, de a o privi în ochi, de a bălti în ea atât cât este necesar și, mai apoi, de a o exprima conștient și de a-i permite să se îndepărteze de mine. Am ales să lucrez cu acest aspect sensibil pentru că reprezintă un punct critic în procesul actual. M-am regăsit de multe ori în diverse conversații sau acțiuni regresând în timp, fără să vreau sau să îmi dau seama, moment în care mă blocam într-un labirint glaciar, total deconectată fiind de partea emoțională, de simțire, de trup. Și am început să sondez… să îmi pun mii de întrebări, să îmi întorc copilăria și toate memoriile pe dos. Astfel că am ajuns să aflu și răspunsul: vagoane de emoții, cum ar fi furie, frustrare, tristețe, și alte impulsuri absolut normale ce aparțin copilăriei timpurii, care au sfârșit prin a fi reprimate, indosite, mucegăite și închise. Dar cum orice puroi găsește la un moment dat o supapă, și al meu și-a găsit-o pe a lui. Și mă refer aici la faptul că, la un nivel subtil și inconștient, expulzam în exterior toate aceste emoții reprimate printr-un autosabotaj. Nu stau să dau detalii acum și nici să explic procesul psihologic pentru această tendință autodistructivă. Ce vreau să scot în evidență însă este că ce am cerut, asta am și primit! 🙃

In primele zile ale acestui an mă aflăm în avion, întorcându-mă acasă după o altă experiență copleșitoare în Amazon. Îmi spuneam atunci că pentru o perioadă nelimitată de timp nu îmi doresc să mai lucrez cu plantele sacre. Ceva în interiorul meu prindea vlagă și curaj. Acel ceva avea încredere că poate traversa oceanele psihologice și spirituale fără cârje ajutătoare, ba chiar se provoca pe sine să ajungă acolo. Acel ceva a crescut între timp. A prins forță. S-a călit. A căzut, s-a julit, s-a ridicat, s-a scuturat și a mers mai departe. De atunci au trecut 10 luni, iar unele dintre ele s-au simțit ca fiind un carusel psihologic și emoțional. Paradoxal, fix caruselul și centrifuga sa setată pe viteză maximă, mi-au dat putere, dar și sete de a merge mai departe. Am făcut această paralelă în care menționez despre lucrul cu plantele sacre, în speță cu Ayahuasca, pentru că ceea ce trăiesc de când sunt în Nepal se simte întocmai precum o ceremonie cu El Grande Madre, diferența fiind că se întâmplă într-un timp dilatat.

Astfel că mă regăsesc navingând pe o mare când blândă și liniștită, când fioroasă și furtunoasă. Toate fricile au prins glas și își flutură mândre steagul prin fața privirii observatorului interior. Unele încă mă culcă la pământ. Îmi taie răsuflarea și îmi îngheață glasul. Chiar și așa, învăț să stau semeață, cu zâmbetul pe buze și brațele deschise în fața lor. Aleg să le trăiesc, să le simt prin toți porii, să le plâng, să le jelesc și să le trimit cu bine către cazanul transformării.

Am mult mai multe de spus, însă închid aici pentru că lungă-mi va fi ziua mâine. Dis-de-dimineață plecăm la templul Pashupatinath, dedicat lui Shiva. Un loc spiritual cu o încărcătură energetică colosală. Vom face yoga, vom medita și vom lua micul dejun sattvic aici. Pe curând!

8 Noiembrie

Ce este moartea? De ce ne înfrigurăm numai când auzim cuvântul? Este ea parte dintr-un proces natural, absolut indispensabilă vieții, renașterii mai exact? Sunt o parte din întrebările pe care cel mai adesea evităm să le iscăm. Atașamentul față de trup și de identitate face ca această sondare complexă și eliberatoare să nu existe. Poate că vă întrebați de ce mă freacă întrebări și gânduri atât de “morbide”? Să vedem…

După o noapte în care am dormit nu mai mult de 2,5 ore și în care am băltit într-o stare de rău fizic, am avut parte de una dintre cele mai transformaționale experiențe. Dimineață devreme, am plecat către templul lui Shiva, Pashupatinath. Un loc cu o încărcătură energetică copleșitoare. Un crematoriu, la propriu! Un templu al transformării, atât al viilor, cât și al morților. Amplasat pe albia râului Bagmati, acest templu servește vaste inițieri și rituri de trecere. Odată ajunși acolo, ne-am instalat saltelele pe malul râului, chiar vizavi de locul în care parte din templul lui Shiva deservește, sau întreține, relația cu “moartea”. Să faci yoga, având ca și perspectivă trupuri neînsuflețite, care stau cuminiti pe albia râului și își așteaptă ritul de trecere, incununările cu râsete amestecate cu plânsete și jale, precum și incinerarea acestora tot în fața ochilor fizici… pfff… a fost o mare provocare. Deși se dorea a fi ziua noastră “liberă”, sunt convinsă că GuruJi a planificat asta cu minuțiozitate, mai ales că tot în această dimineață am debutat lucrul pe chakra Mooladhara. Iar lucrul pe chakre in sistemul Tantra… nu reprezintă o joacă, cu atat mai mult la ea acasă. Să fie o coincidență? Sunt sigură că nu!

Din pricina locului atât de copleșitor din punct de vedere energetic, toate fricile instalate la nivelul chakrei rădăcină au fost dinamitate. Am trecut printr-o moarte lentă a ego-ului, chiar sub ochii fizici și spirituali. Am trecut prin stări de disperare cruntă pe măsură ce avansam în practică și auzeam ceremoniile închinate morților. Îmi venea să urlu, să mă autodistrug, să fug, să mă despic în două. Iar mirosul de leș ars nu mă ajuta deloc! Din contră, îmi instiga și mai tare frica de moarte. Nu am fugit, nici nu am urlat, deși tare mi-aș fi dorit. Am izbucnit însă într-un plâns isteric, cu sughițuri.

In același perimetru, moartea se contopea cu viața într-un dans etern, fluid și abstract. Pe o parte a râului, unele trupuri erau dezbrăcate și onorate pentru serviciul oferit, pe cealaltă parte a râului, alte trupuri erau la rândul lor onorate pentru energia și vitalitatea care încă le ține calde. Puteai simți o conexiune inexplicabilă și netraductibilă în termeni pământeni minții limitate. Îngrozită la maxim și totuși atât de plină de acceptare, fuse senzația de final, după ce ego-ul pricăjit și-a văzut în fața ochilor mici condiția de impermanență. Odată ce am reușit să mă înalț deasupra gândurilor, deasupra ego-ului și ițelor sale, am putut să simt un mare sentiment de eliberare. Am putut oberva cu o claritate izbitoare suferința falsă, dar care lasă răni adânci, creată în jurul ciclului moarte-renaștere. Suntem atât de agățați de trup, de simțuri, de identitate, încât ne-am creat singuri celula și ne-am dat sentința cea mai aspră. Ajungând la apogeul acestei revelații, tot ce mi-a rămas a fost să mă abandonez. Să îmi spun că sunt gata să mor și că mă arunc în asta într-un abandon total și într-o încredere oarbă. Sunt gata să mor, că mai apoi să mă nasc. Mor că să mă nasc! Și mă nasc că să mor! Astfel că, acum, pot spune că accept și îmbrățișez deschis impermanența trupului, dar și vastitatea și eternitatea spiritului. Acea scânteie divină care asteaptă răbdătoare trezirea la o stare de constiență și urlă să fie trăită. Atât aici, cât și dincolo!

Locul in care moartea danseaza frenetic cu viata

13 Noiembrie

De când am fost la templul lui Shiva, Pashupatinath, viața mea s-a schimbat radical. Și nu doar datorită inițierii Kaliniace prin care am trecut, în care am fost “nevoită” să accept impermanența vieții și să dansez frenetic cu această nouă idee, dintr-o sferă a libertății. Ci și pentru că, începând cu acea zi, am debutat lucrul tantric pe chakra rădăcină. Mai mult ca niciodată, toate atributele acesteia au fost zguduite și dinamitate. Zi de zi, în fiecare dimineață și în fiecare seară, lucru conștiincios și aprofundat cu aceasta și nu numai. Am atins până acum Ajna, Mooladhara și Swadhishtana. Începând de mâine adăugăm și Manipura.

Asa cum spuneam mai devreme, toate aspectele chakrei rădăcină au fost catapultate într-un pugatoriu. Sau o rafinărie, în care este purificată. Prima provocare a fost cea de miercuri, când am stat față în față cu moartea, impermanența și transformarea. Au urmat apoi atributele nevoilor primare. M-am observat deseori pe salteaua de yoga, sau în afara acesteia, gândindu-mă, ba chiar ingrijorându-mă dramatic, cu privire la mâncare (oare mai rămâne ceva de mâncare dacă noi terminăm clasa mai târziu decât normal?), frig (oare voi supraviețui condițiilor din ashram?), grijile de multe (oare voi putea călători cu instrumentele muzicale în siguranță? Oare voi prinde conexiunea cu avionul spre București dacă nu am decât o ora la dispoziție? Dacă nu reușesc, ce voi mânca, unde voi dormi? Oare îmi vor ajunge bagajele la destinație? Îmi ajung banii până la sfârșitul celor șase săptămâni? Etc.)

Pe lângă toate aceste gânduri turbulente, au venit și repercursiunile fizice. Știm deja că chakra Mooladhara este centrul energetic aflat în strânsă legătură cu trupul. Ei bine, au apărut și mici afecțiuni (diaree, letargie, somnolență permanentă, insomnii, durere de bilă). Pe rând, nu toate în același timp, slavă cerului! 🙂 La fiecare trei zile, s-a mai adăugat câte o chakra în sadhana noastră. Astfel că, am atins deja și Swadhishtana; apoi am observat niște extinderi interesante ale aspectelor. Mai întâi, a început să mă doară bila, apoi de când am început să lucrăm pe Swadhisthana, s-a extins la nivelul gurii, unde simt numai amar (corelarea stă în faptul că Swadhisthana guvernează gura – gustul). Mâncarea nu îmi mai place, are un gust ciudat. Orice aș mânca, sau bea, fie fructe, apă, sau ceai. Mă dor ovarele. Mă simt extrem de afectată emoțional. Mă enervează totul în jur. Nu mai suport clasele, frigul, apa rece cu care sunt nevoită să fac dus, condițiile, etc. Deci, semne evidente că, draga de ea, Swadhisthana este zguduită zdravăn. Bun!

Sa ne înțelegem! Nu descriu toate stările pentru a mă plânge, sau a câștiga compasiunea sau mila cuiva. O fac pentru că am încredere că propria mea experiență poate ajuta în înțelegerea proceselor psihologice prin care cu toții, mai devreme sau mai târziu, trecem. O mai fac și pentru că îmi doresc că YOGA, KUNDALINI și regina TANTRA, să fie aduse mai aproape de ochii fizici și spirituali ai popoarelor vestice, într-o manieră cât mai autentică, tradițională, fără pampoane, sclipici și licurici. Tot mai multe cursuri, tot mai multe studio-uri, tot mai mulți “autointitulati guru-și”, care au și puțină gargară metaforică, zugrăvesc practica yoga în nuanțe aurii. Să fim serioși! Nu există creștere adevărată fără a trece prin nopțile grele ale sufletului. Fără a osândi pe saltea ani întregi. Fără a-ți observa gândurile, acțiunile, comportamentele. Fără a îți depăși limitele. Fără a ieși din cutia intelectuală care se află mereu în căutare de informație și ar suge cuvintele de pe paginile a cinci cărți în același timp. Fără experiență dobândită prin practică. Și, din punctul meu de vedere, experiența se dobândește DOAR trecând pe cărările pline de mărăcini. Abia apoi poți spune cu mâna pe inimă că dai mai departe o cunoaștere spirituală autentică.

Mai mult decât atât, atunci când vorbim despre KUNDALINI și TANTRA YOGA, vorbim despre două instrumente extrem de puternice. În mod vădit, e nevoie de experiență. De ce? Pentru că aceste două sisteme lucrează cu cea mai puternică energie creatoare. Atât de puternică, încât în setea ei de creație, distruge. Se învârt multe povești de adormit copiii în jurul acestui subiect. Cei mai slabi de îngeri, le cred. Cei mai raționali, le resping. La fel cum am făcut și eu. Am ales să mă dau cu capul de pereți, dacă a fost nevoie, pentru a ajunge să am revelații majore cu privire la energia Kundalini și ce implică ea. Și m-am lovit bine de multe ori, până să ajung în India, și acum în Nepal. Nu regret, nu aș fi ajuns aici! Ceea ce vreau să scot în evidență este că trebuie să fim cu băgare de seamă când alegem să ridicăm capacul de pe oală. Dacă nu ne considerăm a fi în stare să conținem procesele fizice și psihologice care se vor naște inevitabil, mai bine nu ne apucăm. Ce te faci atunci? Există yoga privită doar pentru efectele ei fizice și profesori foarte buni în acest context (asana’s teachers), astfel că aceasta ar fi mai potrivită. Consider că este nevoie de un dram de sinceritate și acceptare a limitelor și pozițiilor actuale, în loc să aspirăm către ceva care ne depășește. Da, chiar dacă sună exotic urechilor! Sau atât de încurajator prin prisma anunțurilor care abundă în promisiuni deșarte și iluminări de tip “instant plic”.

Revin cu noutăți de pe frontul abisal al psihicului și chakrelor în curând. Până atunci, fie că flacăra conștiinței să se aprindă în interiorul vostru!
30 Noiembrie 2017

Mă aflu la o altitudine de 11.000 m acum, când scriu aceste cuvinte. Deși avionul este plin ochi, am reușit să mă detașez de mulțime și să rămân conectată cu mine. Doar cu mine și cu sunetul interior. Privesc pe geam și văd o mare deșertică. Pustiu, arid, cenușiu. Privesc spre cer, albastru senin. Câte un nor pufos pe ici, pe colo. Un timp și un cadru numai bune pentru reflecție. Nimic din exterior nu mă seduce. Scena interioară este colorată mult mai intens, astfel că mă ține conștientă în piesă, actor fiindu-i.

M-am tot întrebat ce mi-a adus această călătorie? Evident, în sensul său cel mai profund. Dacă las mintea să judece, va găsi “jde” motive să se văicarească. Astfel că îi dau pace. Ea se văicărește, eu o observ și cultiv întrebările mai departe. Pe lângă dorința de a mă îmbogăți din punct de vedere profesional, mi-am dorit cunoaștere și înțelegere lăuntrică. Cumva ele au venit la pachet, într-un mod unic – cunoaștere și îmbogățire profesională prin experiență personală. Ce poate fi mai autentic sau mai aproape de miezul adevărului decât acest tip de cunoaștere?

Mi-am permis să exprim emoțiile, oricare a fost natura lor, într-un mod liber și conștient chiar atunci când au făcut ochi. Da, chiar din fașă! Până acum, multe au fost cazurile în care nu le exprimam fie de rușine (cum să fiu vulnerabilă în fața celorlalți, ce vor zice?), fie de frică (fiind copil dezvoltasem o oarecare frică față de persoanele importante din viața mea), fie din neștiință (cum să exprim ceva ce nu pot defini ce este, nu știu unde să o încadrez și cum să o manevrez? Din păcate, din educație lipsește cu desăvârșire o abordare și o înțelegere psihologică, în vederea îndrumării adecvate a pruncului în timp ce acesta se află prins într-un carusel emoțional. De cele mai multe ori, fie este “altoit” și certat pentru că este un “obraznic”, fie este ignorat și lăsat să plângă până se înverzește. De aici și deficiențele în exprimarea emoțiilor, care duc de cele mai multe ori la reprimare. Reprimare la rându-i care nu este decât energie blocată, pe care o cărăm ca și bagaj ani, sau poate vieți la rândul. Te mai întrebi de ce îți simți umerii atât de apăsați uneori?!). Așa că mi-am permis să plâng în fața colegilor sau a lui GuruJi, să mă răzvrătesc atunci când m-am simțit neîndreptățită, să înjur atunci când am fost furioasă, să mă comport precum un copil răutăcios ca drept “răzbunare”, etc. Toate acestea le-am făcut conștient, creând limite sănătoase și un spațiu de exprimare, astfel încât să nu intru în perimetrul celorlalți.

M-am dezbrăcat de foarte multe cunoașteri obscure și “new-age-iste”. Mereu am preferat să merg și să colectez cunoaștere direct de la sursă. Deși știu că și sursa se dovedește de multe ori limitată, dogmatică și cu unele viziuni înguste, prefer să fiu prima mâna după sursă, nu a zecea care ajunge a fi “împodobită” precum pomul de Crăciun. Câte minți, tot atâtea idei și viziuni. Imaginează-ți acum o cunoaștere X, trecută prin zece câmpuri de reflecție. Nu mai are nicio legătură cu acea cunoaștere din scutece, nu? Sunt uimită, dar și ușor întristată, să văd că direcția în care se îndreaptă acest curent de trezire spirituală se îndepărtează mult de scop, de esență și de adevăr. Manipularea și-a făcut cuib confortabil și aici, în acest segment, în care te-ai fi așteptat să găsești numai oameni realizați spiritual, cu intenții bune, curate și, mai cu seamă, care dețin cunoaștere adecvată și dobândită în urma experiențelor personale. Din păcate, poate că intenții bune există, însă cunoașterea, care este absolut critică, cea mai mare parte din ea este dobândită prin amușinarea cărților de specialitate și constituirea lor ca un adevăr personal. Neavând cunoaștere prin experiență directă, mie îmi stârnește întrebarea “este oare acest individ calificat să îmi propăvăduiască nu știu ce învățături, atâta vreme cât nu deține controlul asupra ființei sale, atâta vreme cât nu a ajuns pe propria-i cârcă să trăiască adevăruri memorabile?”. Sursa, căci o menționam mai devreme, abundă în oameni simpli, care și-au dedicat existențe întregi în aflarea adevărului, folosind experiența personală. Maeștrii pe care i-am întâlnit, cu care am discutat și de la care am deprins filozofii de viață autentice și profunde, au ajuns mai aproape de miez sondându-se cu nesaț. Făcând mai mult și citind mai puțin. O idee de viață pe care mi-am însușit-o la rându-mi, pe perioada șederii în ashram și o voi menține și după întoarcerea acasă.

Stiu și mă aștept să îmi fie mult mai greu odată ce mă întorc. Maya colectivă, precum și cea personală, își va băga nasul și va încerca să mă ademenească în tot felul de alte acțiuni. Asta-i toată frumusețea jocului evoluției, până la urmă! Ai toate instrumentele necesare pentru a dobândi o stare de conștiență, cu ajutorul căreia să poți observa jocul Mamei Cosmice. Să îl poți observa cu detașare, fără să mai sfârșești în a fi încarcerat în el. Iar pentru asta este nevoie de lucru asiduu cu tine însuți. Nicio zi fără contemplare, fără yoga, respirație conștientă și hălăduială lăuntrică. Am convingerea că așa și doar așa, vom izbuti să devenim actori conștienți în marele spectacol cosmic.

S-a mai estompat din ceața care înconjura energia Kundalini, ce reprezintă ea, cum o putem direcționa într-un mod sănătos și cum putem lucra cu ea pentru a crea, și nu pentru a distruge. S-au făcut multe legături și parelele la nivelul conștiinței mele cu reprezentanții de seamă ai creștinismului. M-au ajutat evident și deschiderile maeștrilor cu care am lucrat în această direcție. Spre deosebire de noi, românii, care ne încredem orbește în ceva/cineva, și pe care nu mulți îl pot defini coerent, popoarele estice includ în viziunea lor și creștinismul. Pe altarele lor vei găsi aproape întotdeauna o reprezentare a lui Isus, sau vreun manuscris care atestă măiestria acestuia și felul în care a ajuns la acel nivel de conștiință. Calea lui Isus, a lui Buddha, Shiva, sau oricare ar fi numele pe care i-l acordăm, în esență, conduce către același adevăr imuabil. Personal, mi se pare total lipsit de respect să negăm viziunea altor semeni, ba mai mult, să îi renegăm dacă își permit să nu se încreadă în același idol. Fiecare popor are povestea sa, legenda sa și idolii săi. Nume diferite, însă învățături asemenătoare. Îndrumări sincere, care îmbrățișează elevarea individuală și înflorirea spirituală. Totul în vederea întoarcerii înapoi în inima LUI – a Creatorului, Absolutului cel Nemanifestat, Dumnezeu.

Acestea fiind spuse, mă deschid precum o carte vie celor ce vor avea urechi de auzit, minte de lustruit și inimă de împlinit. Cunoașterea nou dobândită va fi pusă pe salteaua de yoga, în cadrul claselor de Kundalini Yoga și Tantra Yoga Tradițională.

Pe curând, ACASĂ!

 

 

 

 

 

 

TAG
Articole asemănătoare