Pasiunile mele Yoga

Mesia eşti TU

De pe 04/10/2016

Aştept salvarea. Nu cea pe patru roţi, ci salvarea mea ca om. Aştept un salvator. Pe Mesia. Pleiadienii, hathorii sau arcturienii. Pe toţi la un loc. Să mă mântuiască. Să mă ilumineze. Să mă înalţe. Să mă… orice… Unde sunt? De ce nu mai vin? De ce mă “chinuie atât?!” Sau mă chinui singur?! Închid ochii şi-i aştept. Doar aştept. Nu fac nimic în acest sens. “Ce, ar trebui?!”, mă întreb sec… Confuzie totală. Nu mai ştiu ce ştiu. Deschid laptop-ul, accesez Faceb…k şi găsesc acolo alte suflete asemeni mie. “Chinuite” de acelaşi dor. De aceeaşi dorinţă a eliberării. Căznim către acelaşi mare deziderat al salvării.

Îmi place ce văd aici. Mi-e comod. Toată lumea “pozează spiritual”. Oriunde te uiţi, numai cuvinte alese care fac cinste buzelor. Citate celebre, ale unor oameni şi mai celebri. O sumedenie de vindecători prin excelenţă. “Unde erau când zăceam grav bolnav?!”, mă consult printre suspine. Care mai de care promit marea cu sarea. Poţiuni magice, baghete şi mai magice. Vrăjitorul Merlin ar fi tare invidios! Unde mai pui că nici măcar nu tre’ să mişti un deget pentru a primi marea vindecare. Sau eliberare. Ori iluminare. Depinde de fiecare ce “vinde”. Îmi place şi mai mult. Nu mă scoate din zona de confort. Nu-mi plac provocările. Cui îi plac, până la urmă? De ce să nu iau totul de-a gata? Expir uşurat.

Cercul de prieteni virtuali asememeni mie creşte vertiginos. Zâmbesc. Roşesc. Mă ia cu rău. Rău de bine ce mi-este. Ne apreciem postările unii altora. Nici nu contează dacă îmi plac cu adevărat, sau dacă rezonez. Dă bine! Asta e tot ce contează şi îmi învârt existenţa “virtuală” în jurul acestui cerc vicios. Deşi ştiu că ader la o pupincureală în masă, refuz să admit asta. E comod să trăiesc în lumea mea. “Mi-am format o bulă în care mi-e bine, cine ce are cu mine?”, îmi zic pe un ton răguşit. Nici gâtul nu mai ţine cu mine. Mă lasă la popoul gol ori de câte ori continui să îmi îndrug această minciună. Dar încă merge. Las’ că-i bine aşa!

În acele puţine momente de solitudine adevărată, rupt de orice fel de comunicare exterioară, mă întreb dacă nu cumva sunt pe un drum greşit. Deşi starea de confuzie este accentuată, mă încrâncenez să păşesc prin negura minţii mele şi să înţeleg mai mult. De ce viaţa mea este aşa cum este? De ce relaţiile mele sunt defectuoase? De ce m-a uitat Cel de Sus pe nivelul cel mai de jos din punct de vedere al abundenţei? Cine sunt eu? De unde vin? Unde mă duc atunci când mor? Există ceva după moarte sau ne naştem aşa degeaba, doar ca să mâncăm, bem, curvăsărim, perpetuăm specia, schingium planeta, pe motivul unui amuzament macabru? Mă tot freacă întrebări d-astea existenţiale. Mă rog, m-au frecat de multă vreme dar mi-am pus un cep la gură si “silenzio stampa” la minte. Ce sens avea să îmi pun creierii pe bigudiuri? Nu-i mai comod să nu ştiu? Nu-i mai comod să fiu un somnambul social, supus, temător, şoarece de bibliotecă numa’ bun de produs? Prostituat al societăţii, încarcerat în propriile limitări mentale şi nu numai. Doar că am ajuns să trăiesc minciuna cu fiecare celulă. Mi-am însuşit-o. Am uitat de mine. Am uitat adevărul. Am uitat cine sunt. Şi aştept. Pe cine? Salvarea, evident. În buimăceala mea găunoasă, am ajuns să proiectez salvarea mea în exterior. Ahhh! Ca să vezi! Mai, mai să nu crezi! De fapt, eu sunt salvarea mea! Dacă aleg să fiu, evident.

Mă ridic, mă scutur şi merg mai departe. De această dată, îmi promit să rămân pe poziţii. Conştient de fiecare pas pe care îl fac, de fiecare gând pe care îl nutresc. Promit să nu mai stau pe tânjală şi să bălesc după pilule magice şi vindecători închipuiţi. Bule de săpun! Aleg să pun osu’ la treabă şi să obţin eliberarea, mântuirea sau ce-o fi ea, pe curu’ meu. Cu bube’n coate sau genunchi, cu muci la nas, terfelit şi oblojit, să simt cu fiecare celulă cum este să ajungi tot mai aproape de miezul fiinţei. De adevăr. De mine. De Sursă.

ACASĂ.

Morala: Mesia eşti TU!

Recuzita necesară: acţiune izvorâtă din dorinţa aprigă de schimbare şi evoluţie, curaj, perseverenţă, onestitate, transparenţă, încredere, ieşire din zona de confort, coloană vertebrală – integritate.

De introdus în carantină: lenea, naivitatea, ignoranţa, făţărnicia, dormitul în ghete, tulburările obsesiv-compulsive, dogmele, criticile nefondate, plictiseala agonizantă.

TAG
Articole asemănătoare