Psihologie

Romeo și Julieta – Actul II

De pe 01/10/2017

Dragii mei Romeo și Julieta, știu că niciunul dintre voi nu își dorește cu adevărat otrava. Romeo, tu ești un bărbat puternic rațional. Iar tu, Julieta, ești o femeie adânc ancorată în simțire. Nu este de mirare atunci că sunteți de-a dreptul vrăjiți unul de celălalt și că, în ciuda momentelor care par fără ieșire, sunteți încă împreună. Fiindcă masculinul (conștiință pură) va fi întotdeauna atras de feminin (energie pură) și invers. Iar acest lucru este absolut natural. Însă în fiecare dintre voi există și convingerile nenaturale că nu poți avea încredere în feminin și masculin. Și atunci, cum pot coexista cele două, atracția și neîncrederea, în condițiile în care ele se bat cap în cap?

Prin crearea unui ideal. O femeie care răspunde negreșit nevoilor tale, Romeo, ori de câte ori ele se manifestă. Un bărbat care îți oferă înțelegere și conținere, Julieta, de fiecare dată când te simți neiubită. Astfel, fără să o fi conștientizat, ați pășit în relația voastră înamorați de fapt de idealurile pe care le nutriți. Și fiecare ferm convins că celălalt se mulează ca o mănușă pe arhetipul dorit. Însă vălul pică întodeauna, nu este nevoie decât de timp. Iar ce rămâne după se simte ca o trădare, ca o promisiune încălcată, deși ea nu a fost rostită vreodată… Cum, nu ești cine credeam că ești?”. Putem merge mai departe, în a puncta cum se ajunge astfel la o ”luptă pentru putere” între voi. Cum fiecare încearcă să-l facă pe celălalt să își ”respecte promisiunea”, adică să îl muleze cu forța pe idealul său. Însă nu am face decât să vorbim despre consecințe, nu și cauze.

Romeo, Julieta, amândoi aveți câte un ideal despre feminin și masculin pentru că, pentru voi, doar așa lumea poate avea sens. La fel cum sistemul imunitar fizic luptă împotriva unui virus, tot așa și sistemul imunitar emoțional luptă împotriva unei contradicții în simțire. Iar în acest caz, anticorpii sunt mecanisme inconștiente de apărare. Să visezi la femeia fără cusur, Romeo, iți explică atracția pentru feminin. Dar face loc și dorinței de fugă dintr-o relație reală, fiindcă Julieta nu atinge acest ideal. Să dorești bărbatul fără slăbiciuni, Julieta, îți justifică atracția pentru masculin. Însă îți permite și să nu te implici cu totul într-o relație autentică, fiindcă Romeo nu se ridică la înălțimea așteptărilor tale. Și astfel, contradicția ajunge să fie acceptabilă. Prin faptul că există întotdeauna acea imagine despre femeia si bărbatul ideali, care vă permite să nu aveți încredere în femeia și bărbatul de lângă voi și să nu vă dedicați complet relației.

Dar de ce este nevoie să vă apărați în primul rând? De ce nu vă puteți dedica complet unul altuia? De ce sistemul vostru imunitar emoțional sesizează un pericol atunci când vine vorba de autenticitate? Conștient, nu vreți asta, dar inconștient, se întâmplă. Iar rezultatul este un blocaj perpetuu într-o stare în care vă simțiți neînțeleși, nedreptățiți și nefericiți. De ce? Datorită celorlalte convingeri nenaturale pe care le aveți: cine sunteți cu adevărat nu este suficient pentru a fi iubiți de celălalt. Iar astfel, Romeo, pericolul se traduce prin teama că ea te va descoperi și te va părasi. Prin frica, Julieta, că el va vedea cine ești și te va abandona. Pe scurt, amândoi sunteți terifiați de intimitate. Este foarte probabil să credeți că intimitatea reprezintă actul sexual și astfel să strâmbați din nas la spusele mele. Dar a face dragoste este doar o expresie a intimității, nu intimitatea propriu-zisă. Intimitatea este vulnerabilitate.

Și nu, Romeo, a fi vulnerabil nu înseamnă a fi slab. Dimpotrivă, necesită foarte mult curaj, mai mult poate decât orice alt act de simțire. Fiindcă înseamnă să îi permiți Julietei să te vadă așa cum ești, dincolo de mecanismele tale de apărare. Și da, te trece un fior prin tot corpul la gândul că ea ar putea să nu te mai considere bărbat dacă ajunge să cunoască copilul speriat din tine. Și da, Julieta, nici pentru tine nu este ușor! Nu este ușor să rămâi complet descoperită în fața lui Romeo, să te oferi pe tavă fără a păstra vreun colțișor din ființa ta în care să te poți refugia dacă el cumva ți-ar întoarce spatele. Este atât de îngrozitor gândul că celălalt are puterea de a produce o astfel de rană, de a provoca o asemenea durere, încât mai bine otrava. Dar, dragii mei Romeo și Julieta, ce ar fi dacă nu din această cauză este atât de grea deschiderea? Ce ar fi dacă altul ar fi motivul pentru care nu puteți trece peste zidurile în spatele cărora subconștientul vă baricadează? Dacă vă e vouă înșivă teamă de a privi ce și cine este acolo?

Iar în acest caz, dragilor, nu aveți cum să vă faceți rău reciproc. Pentru că durerea este deja în voi. Nu puteți decât să o scoateți în evidență unul pentru celălalt, dar nu să o provocați realmente. Iar asta înseamnă că nu unul de altul fugiți, ci de voi înșivă. Însă mai înseamnă și că responsabilitatea vindecării și fericirii proprii devine numai și numai a voastră. Romeo, Julieta, nu există cuvinte care să scoată suficient de mult în evidență cât este de important să vă dați voie să simțiti și să exprimați tot ce este înăuntrul vostru! Fără a vă acuza și fără a vă judeca, voi înșivă sau reciproc, pentru orice ar ieși la suprafață. Fiindcă durerea nu va dispărea de la sine, oricât ați băga-o sub preșul senzațiilor de bine, oricât ați pune-o pe seama circumstanțelor sau oricât ați încerca să vă antrenați mintea și corpul în auto-control.

Dar poate vă întrebați de ce este durerea acolo? Cum s-a format? Ei bine, emoția nu este altceva decât energie în mișcare. În mod natural, nu există emoții pozitive sau negative, ci doar un flux continuu de simțire. Simt, exprim și merg mai departe. Dar în momentul în care, dintr-un motiv sau altul, nu vă puteți exprima, emoția rămâne blocată în voi. O suprimare (emoție conștientă, ales voit să nu fie exprimată) sau, mai rău, o reprimare (emoție complet blocată în subconștient) duc la păstrarea acelei energii în interior. Iar atunci când ea găsește o supapă prin care să răsufle, se întâmplă brusc, se manifestă brutal și se simte covârșitor și incontrolabil. Celălalt devine recipientul unei forme denaturate a emoției originare. Dar Romeo, Julieta, a venit timpul să înțelegeți că niciunul dintre voi nu este agresorul, la fel cum niciunul dintre voi nu este victima. Sunteți amândoi răniți în interior și baricadați în spatele unor ziduri care oferă iluzia protecției. Însă ele nu fac decât să țină în continuare blocate emoții care trebuiau demult eliberate.

Iar atunci, a cui este vina? Cine este responsabil pentru existența durerii? Știu, este ușor și poate chiar familiar să găsiți țapi ispășitori. Însă este vremea să înțelegeți și că acesta este modul în care suntem cu toții construiți. Nimeni nu este vinovat. Ar fi la îndemână să considerați, de exemplu, că părinții sunt de blamat. Dar nu sunt și ei supuși acelorași legi ale naturii noastre umane? Nu sunt și ei la fel de răniți și la fel de îngrădiți de propriile lor ziduri? Nu simt și ei aceeași nedreptate și nevoie de a da vina pe altcineva, poate chiar pe voi? Și atunci, cum se poate schimba această dinamică în care cu toții ne arătăm reciproc cu degetul? Unde oprim roata călău-victimă din a se învărti?

Răspunsul este la tine, Romeo, și la tine, Julieta. Când veți accepta că în interiorul vostru există durere și vă veți asuma responsabilitatea ei, atunci nevoia de a învinui va dispărea. Va dispărea pentru că nu veți mai vrea să demonstrați că aveți dreptate și că sunteți nedreptățiți. Va dispărea pentru că veți ști că acea durere nu este altceva decât energie blocată în interior de-a lungul anilor, iar ceea ce aveți de făcut este să găsiți moduri de a o elibera. Nu prin reacții de victimizare, ci conștient și asumat. Vă veți îmbrățișa atunci cu ușurătate în suflet, pentru că veți înțelege că niciunul dintre voi nu dorește răul celuilalt. Vă veți deschide atunci inimile către iubirea dintre voi, fiindcă veți ști că amândoi simțiti la fel și că nu există, de fapt, niciun pericol. Iar încetul cu încetul, veți renunța la vechile convingeri și la idealuri iluzorii și vă veți dărui cu totul în acceptarea celuilalt. Și, pentru prima oară în viața voastră, veți fi liberi de otravă.

 

[Înapoi la Actul I]

TAG
Articole asemănătoare