Călătorii inițiatice Jurnal

Viața după Devghat

De pe 21/11/2017
Timp de citire 6 minute

Timp de citit: 6 minute

Te naști în această lume plină de senzații, care abundă în culori și tonuri pastelate. Totul încântă privirea, simțurile, mintea. Devii sedus și încarcerat în propria seducție tot mai mult și tot mai intens pe zi ce trece. Atât de sedus încât ajungi să crezi că doar ceea ce vezi, auzi și simți, adică ce este material și palpabil, doar atât există. Ce greșeală! Una epică, care hrănește lanțul suferinței, sau roata Samsarei, cum spun marii invățați.

“Viața după Devghat” este titlul acestui articol. Pe cât de banal, pe atât de înălțător. Devghat, este un loc special, cu o încărcătură energetică deosebită, situat undeva în pustiul Himalayei. Aparent, un loc uitat de lume, însă nu uitat de ființele spirituale. Un loc în care am ajuns în putrefacție spirituală și din care am plecat alt om. Deși nu am stat decât patru zile, a fost îndeajuns cât să atingă cele mai sensibile corzi. Mai mult decât atât, întâlnirile cu maeștrii reali, adevărați rishis, au mutat multe în interiorul conștiinței mele.

Atat de multă informație spirituală (cică!) se tot învârte în zilele noastre, încât ajungi de-a dreptul intoxicat. Nu știi ce să mai crezi și încotro să o apuci. Tot mai multe tehnici de vindecare, tot mai multe ipoteze mentale, tot mai multă hrană pentru ego. Devii bulversat, pe bună dreptate! Ajungi să îți dorești cu ardoare tot mai mult, tot mai intens, tot mai avansat. Nimic nu îți mai ajunge, parcă nimic nu te mai atinge. La fel și cu drogurile! Azi o doză, mâine două, și tot așa… când colo, lucrurile sunt cu mult mai simple! Și nu este decât o tendință ucigașă. Să hrănești această sete care nu va fi vreodată stăvilită, îți semnează sentința la suferință. De ce? Pentru că niciodată nu te vei simți suficient de bun, de înțelept, de yogi, de soț, de mamă, de bărbat.

Sa nu credeți că eu am fost scutită de această tortură. Deloc! Și eu am căzut pradă în gura balaurului și am hrănit ceea ce numim “insuficiență”. Însă săptămânile petrecute departe de tumultul orașului, în care tot ceea ce am făcut a fost să iau lupa și să inspectez fiecare aspect al ființei mele, mi-au adus multe revelații. Și pentru că îmi place să vorbesc deschis voi prezenta o parte dintre acestea, precum și învățăturile primite de la maeștrii cu care am intrat în contact. Așa cum deseori o spun, nu îmi pun viața pe tapet pentru a mi se închina ode, ci pentru că știu și simt în deplinătatea ființei mele, că aceste cuvinte pot atinge vieti.

După cum o mare parte dintre voi deja știți, predau yoga, mai exact Kundalini Yoga. A fi profesor de yoga, nu a fost ceva la care m-am gândit sau am aspirat. S-a întâmplat! Acum vreo doi ani, în timpul unei călătorii în interiorul conștiinței cu ajutorul plantelor sacre (Ayahuasca), am avut parte de trezirea energiei Kundalini. Pe cât de frumoasă și de înălțătoare a fost experiența, pe atât de înfricoșătoare. Să simți acea energie covârșitoare în interiorul ființei, să simți impulsuri electrice de te ridică până la tavan, vise lucide și călătorii la fel de lucide prin alte tărâmuri, nu este ceva ușor. Pare încântător, până o trăiești! În fine, trezindu-mă în brațe cu șarpele divin – Kundalini – mi-am dat seama că sunt total nepregătită și că este necesar să plec în vederea dobândirii unei cunoașteri adecvate. În România, din păcate, lacunele sunt memoriale pe marginea acestui subiect. Zis și făcut, am plecat în India, unde am făcut un curs pentru a deveni profesor de Kundalini Yoga. Poate că vă așteptați că acel curs m-a dumirit și m-a luminat. Deloc! M-a adus însă pe calea mea – calea pe care tot orbecăiam să o găsesc. M-am regăsit și m-am surprins că îmi place să fiu pe salteaua de yoga, că îmi place să fac Karma Yoga pentru Divin, zi de zi și secundă de secundă. Karma Yoga – adică să mă predau cu totul în mâinile divine și să fiu intrumentul prin care înțelepciunea și cunoașterea autentică curge.

Cat despre Kundalini Shakti, cum să lucrez cu ea într-un mod constructiv și conștient, nu am aflat prea multe. Nu căutam unde trebuia! Timpul a trecut, orele s-au scurs. Setea și dorința de cunoaștere creștea tot mai mult. Am sorbit atâta literatură pe marginea acestui subiect, care nu făcea decât să mă bage și mai mult în ceață, în neîncredere, în insuficiență. Iată-mă în Nepal, la aproape 2 ani distanță, căutând cu aceeași sete, aceleași himere. Cât de hilar, dar și cât de umilitor! Ashramul în care mă aflu de câteva săptămâni bune, are ceva special. Sau mai bine zis, pe cineva special! Deși de când am ajuns aici am trecut prin toate stările posibile și imposibile, toate rezistențele și defensivitatea de care vă puteți imagina, weekend-ul trecut la Devghat, buba s-a spart și lichidul s-a curățat. Am realizat că degeaba alerg în exterior după cunoaștere, când ea se află deja în mine. Am fost atât de orbită de propriile limitări, încât am creat singură ziduri care m-au despărțit de aceasta. Am trecut prin mari provocări ale chakrei rădăcină, iar vedeta a fost frica de moarte. Am realizat că mă atașez de oameni, de relații, de obiecte, de stări, de cunoaștere, de idei, de concepte, iar aceste atașamente nu lasă în urmă lor decât funingine și suferință. Îți dorești să controlezi totul, din frică. Te atașezi, din frică. Nu iubești autentic, din pricina fricii. Nu deschizi gura să expui liber ce gândești, de frică. Oricare are fi haina pe care o îmbracă frica, ea este una și aceeași și pe cât de mult se extinde, originea este una: FRICA DE MOARTE! Inițierile prin care am trecut, care la rândul lor au zguduit această frică bine înfiptă în catenele AND—ului meu, nu au fost deloc ușoare. Nici conversațiile cu maeștrii Aghora, cei care știu cel mai bine cum să provoace și să înlăture această frică, nu au fost deloc încântătoare pentru mintea mea fricoasă și limitată. Ce noroc însă că au atât de multă putere energetică în ei acești oameni, încât o simplă conversație, sau o binecuvântare pe creștetul capului, îți dă un reset și o altă perspectivă! Subiectul unei conversații era despre reîncarnare și suferință, despre Kundalini – cum te poate elibera, sau cum te poate înlănțui. Despre necesitatea acută de purificare a trupului, a canalelor energetice și despre importanța mantrelor și primirea acestora prin inițiere din partea unui Guru.

Cu toții ne dorim eliberarea finală, însă nu prea înțelegem ce înseamnă ea de fapt. Unii cred că eliberarea înseamnă să fii zen tot timpul. Alții consideră că în vederea obținerii eliberării finale trebuie să renunți la viață și familie. Alții admit că vegetarianimul este calea, sau sexualitatea conștientă. Fiecare și-a format propria viziune conform nivelului pe care se află. Și e foarte în regulă, nimic greșit. Eu am ajuns la o altă concluzie: îmi e frică de moarte. Dacă îmi e frică de moarte, nu îmi permit mie să trăiesc deplin și liberă. Dacă disec și mai mult situația, observ că ego-ului meu îi este frică. Ego-ul este atașat de trup, astfel că naște fiorii fricii de moarte. Da, da, știu, se naște acum celebra întrebare “cine sunt eu?”. Clișeu deja, atâta vreme cât rămânem în același labirint. Mă observ si mai profund. Observ că frica îmbracă alte forme, care are la bază alte atașamente, fie ele chiar și de traume. Tendința de dramatism și de victimizare, sunt la ele acasă. Le observ de sus, deși mai am momente când filez și mă identific cu ele. Mă întreb eu acum, dacă tot observ plină de conștiență toate aceste aspecte, atunci cine este ego-ul? Și nu, nu vreau răspunsuri psihologice, că le știu. Vreau să înțeleg asta din perspectiva spirituală și energetică.

Cine sau ce este ego-ul și care este relația lui cu mediul înconjurător plin de inspite? Este Shakti, conform scripturilor hinduse. Shakti care se identifică cu trupul – kundalini care rezidă la nivelul chakrei Mooladhara. O energie copleșitoare care nu face decât să amplifice ce găsește acolo: frici, atașamente, instincte primare. La nivel somatic, boli – Kundalini blocată la nivelul primei chakre are interferențe asupra trupului. Deci, dacă ego-ul este MA, Marea Mamă și tot ce este creat ca și lume însuflețită reprezintă tot ea, cum pot să nu râd cu lacrimi și supine, când tot EA, m-a transportat la niveluri superioare, aproape de conștiința lui Shiva, acolo unde am putut înțelege și observa toate acestea? Traumele, atașamentele, nimicurile mundane au pierit în importanță. Sunt acolo, nu au dispărut, însă nu sunt eu.

I AM BEYOND THAT!

O, tu Mare Mamă, Kundalini, Shakti, Maya, sau orice formă ai îmbrăca, îți mulțumesc că ai creat acest joc al evoluției! Cât de stearpă ar fi viața, cât de anostă și cenușie!

 

TAG
Articole asemănătoare